+90 850 4 663 663
Kullanıcı Girişi
Kullanıcı numarası
Şifre



ŞİFREMİ UNUTTUM? KAYIT OLUN !

LOJİSTİK HABERLERİ ROMANIA, PRINTRE CELE MAI VULNERABILE ŢĂRI LA TURBULENŢELE FINANCIARE EXTERNE

ROMANIA, PRINTRE CELE MAI VULNERABILE ŢĂRI LA TURBULENŢELE FINANCIARE EXTERNE

romania, printre cele mai vulnerabile ŢĂri la turbulenŢele financiare externe
Romania este una dintre cele mai vulnerabile ţări din Europa de Est în ceea ce priveşte turbulenţele financiare externe. Motivul este deficitul de cont foarte mare, alimentat de consumul intern, apreciază specialiştii de la The Economist Intelligence Unit, într-un raport recent. Finanţarea deficitului de cont curent s-a realizat în principal prin investiţii străine directe, însă aceste venituri se vor diminua, pe măsură ce procesul de privatizare se va finaliza, amintesc economiştii.

„Europa Centrală şi de Est a beneficiat de creşterea încă puternică din zona euro, deşi în cazul unor state, precum România şi Bulgaria, cerinţele de finanţare externă sunt ridicate, astfel că aceste ţări sunt vulnerabile la schimbarea sentimentului investitorilor”, se arată în raport.

Riscurile legate de nivelul înalt al deficitului de cont curent al României, care a atins anul trecut 14,2% din PIB, au fost subliniate de mai mulţi economişti internaţionali. Pentru acest an, estimările indică atingerea pragului de 15% din PIB.

Renumitul centru de analiză economică avertizează ţările Uniunii Europene că vor avea o creştere economică mai mică în 2008 decât cea de anul trecut şi se vor confrunta cu inflaţie mai mare.

Comisia Naţională de Prognoză anticipează pentru 2008 o creştere a Produsului Intern Brut de 6,5%, după ce în 2007 avansul economic s-a situat la 6%.


Sofya Ticaret Müşavirliği tarafından yayımlanan duyuruya istinaden;Karayolları Altyapı Ajansının (APİ) 7 Ağustos 20...

Slovenya transit geçiş belgelerine ilişkin Geçiş Belgesi Otomasyon Sisteminden (GEBOS) alınan veriler &uum...

Macaristan : Sürüş Kısıtlamaları Hakkında BilgilendirmeMacaristan Karayolu Taşımacılığı Birliği (MKFE) tarafın...

Slovenya transit geçiş belgelerine ilişkin Geçiş Belgesi Otomasyon Sisteminden (GEBOS) alınan veriler &uum...

Hepsini Oku »

 




NakliyeBorsasi.net - YÜK VE NAKLİYE BORSASI - NAKLİYECİLER SİTESİ/PLATFORMU


NakliyeBorsasi.NET, Türkiye ve Balkanların en büyük yük ve nakliye nakliyeciler sitesi/platformu. İthalatçı ve ihracatçı firmların, nakliyat ve lojistik firmalarıyla buluştuğu, bilgi alışverişi yaptığı, binlerce yük ve boş araç ilanı sunduğu, en verimli nakliye portalıdır.




NakliyeBorsası.NET
Tel: +90 850 4 663 663
Skype: nakliyeborsasi
İrtibat İçin Elektronik Posta:
admin@nakliyeborsasi.net
info@cargoagent.net
Facebook: Nakliye Borsasi
Google +: Nakliye Borsasi

Hafta içi hergün 09.00-18.00 saatleri arası bize ulaşabilirsiniz.

Copyright (c) NakliyeBorsası.NET